Am avut o discuție cu Dnul Feuzi Ismail de la Sultanul dulciurilor, afacere aflată în topul firmelor din România. Foarte interesant este faptul că statul bulgar a venit cu o ”ofertă de nerefuzat” și anume o hală, teren și utilități numai pentru a atrage producția (și impozitele și locurile de muncă șamd) pe teritoriul vecin. Dar familia de antreprenori Ismail nu a acceptat. Din patriotism. Din patriotism real, nu din cel sforăitor și găunos clamat la televizor.
Am gustat din produsele lor și pot spune următoarele - ”sărățelele” cu susan, chimen sau mac sunt excelente cu bere ori vin ori lapte bătut. Iar specialitățile tătărăști Kurabiye sunt delicioase, foarte aromate și cu puțin zahăr, spre deosebire de trendul general ca deserturile să fie dulci de te ustură pe gât.
Iar în finalul acestui articol puteți citi povestea agitată și interesantă a vestitului fes turcesc. Mai multe detalii în noul vlog de azi pe care îl găsiți mai jos. Go Business!
Go Business! se dorește a fi o sursă de inspirație pentru cei ce sunt deja antreprenori sau doresc să devină.
Povestea fesului este plină de mister și aventuri. În primul
rând nu prea se știe exact cine a inspirat forma și dimensiunile sale. Unele
voci afirmă că este de inspirație grecească, existând mărturii în acest sens că
un fel de bonete tronconice, cu șnur, purtate de greci încă de acum 2000 de
ani. Turcii susțin că este de fapt vorba despre o piesă din ținuta militară a
soldaților otomani, un fel de mini cască de oțel, pe care ienicerii o purtau pe
cap, sub zale, pentru a-i proteja împotriva loviturilor de sabie din această
zonă a corpului.
Ceea ce se știe precis este faptul că în în anul 1826, Sultanul Mahmud al II-lea, în încercarea de a moderniza armata otomană, impune uniforme noi soldaților, inspirate după cele occidentale și ca acoperământ pentru cap, fesul. El însuși poartă pentru prima dată un fes, care era ce-i drept, ceva mai voluminos decât tichiuțele purtate de ceilalți supuși. De la armată, apoi la funcționarii otomani, obligați să poarte fes împreună cu un fel de redingotă tunică, faimosul fes s-a răspândit la întrega populație bărăbătească musulmană din întreg imperiul.
Analizat cu atenție, fesul este o realizare destul de bizară pentru un european, în primul rând pare un fel de pălărie neterminată, pe care orice vânt mai puternic ți-o putea smulge de pe cap și care nici nu te apăra prea grozav de canicula verilor otomane, ploaie sau frig (ce-i drept, mai rare). Chiar otomanii au recunoscut, că de fapt fesul este un fel de pălărie fără boruri, pentru a nu-i incomoda pe credincioși atunci când fac cele cinci rugăciuni zilnice, atingând pământul cu fruntea. O pălărie ar fi fost o adevărată piedică în cadrul acestui ritual.
Cu trecerea timpului, fesul a început să capete forme mai
rafinate, astfel, militarii purtau fesuri cu șnur lung și gros, funcționarii cu
un șnur mai scurt și subțire iar oamenii de rând doar simplul fes. Mii de
ateliere, din întreg Imperiul Otoman, fabricau fesuri, dar cele mai bune erau
importate de la Viena. În 1908, în urma anexării Bosniei-Herțegovina de către
Imperiul Austro-Ungar, otmanii boicotează importul de mărfuri austriece,
inclusiv a fesurilor, în istorie acest boicot economic fiind cunoscut cu numele
de Fez Boycott.
Comentarii
Trimiteți un comentariu